Ovidiu Hoban va fi reprimit la antrenamentele Petrolului după ce a fost exclus din lotul primei echipe în urma conflictului cu managerul sportiv al clubului, Marius Nicolae. Cei doi s-au certat în vestiar la sfârșitul meciului retur din play-off-ul Europa League cu Dinamo Zagreb, partidă pierdută de ploieșteni cu scorul de 1-2. Cristi Vlad, team managerul echipei i-a luat partea internaționalului român. Luarea sa de poziție îi va atrage o retrogradare în cadrul clubului, urmând ca pe viitor să se ocupe de coordonarea Centrului de Copii și Juniori al Petrolului.
Fanii echipei ploieștene nu sunt de acord cu decizia luată de conducerea clubului și vor protesta la următorul meci disputat pe teren propriu al Petrolului, cel cu Steaua, de pe 21 septembrie 2014. Contactat de ProSport, Cristi Vlad a declarat că nu dorește să comenteze pe seama acestui fapt.
Marius Nicolae, managerul sportiv al clubului Petrolul, a negat că ar exista vreo legătură între conflictul pe care l-a avut cu Hoban în vestiar și trimiterea lui Vlad la Centrul de Copii și Juniori. „În primul rând, Cristi Vlad n-a avut nicio legătură cu discuția dintre mine și Hoban. N-avea cum să îi ia apărarea fotbalistului pentru că nici n-a asistat la discuție. El nu era în vestiar în acel moment. Apoi, Cristi Vlad n-a fost retrogradat. Ă‚sta era planul nostru: ca el, fiind prahovean, să preia comanda la Centrul de Copii și Juniori, unde acum avem mari-mari probleme. Probabil că el, nemulțumit, așa a interpretat această schimbare, dar nu e vorba de o retrogradare, încercăm să rezolvăm niște probleme apelând la un fost fotbalist localnic. Pe bancă, la meciuri, va reveni Dan Dorobăț”, a explicat Nicolae.
Vlad este printre cei mai simpatizați foști jucători ai echipei ploieștene. El a evoluat la Petrolul în perioadele 1993-1994, 1996-2000 și 2007-2011.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER